2018 - MAREA UNIRE şi Tribunismul

Abstract

Centenarul bilanţ - răfuială? – A cunoaşte – nu înseamnă a înţelege! - Publicul surâde filozof, tuşeşte circumstanţial şi aşteaptă!

La început de an, dorim tuturor românilor un an mai bun – de care fiecare cetăţean să se bucure sănătos, în fiecare clipă – invitându-vă să lecturaţi „TRIBUNA”, singura publicaţie din România conectată atât la realitatea zilelor noastre cât şi la memoria trecutului. În ultimii ani am obişnuit cititorii cu serialele noastre, „TRIBUNA” fiind singura publicaţie din România care a demarat (încă din 2013), un proiect - coerent şi documentat - de promovare a cunoaşterii istoriei tuturor românilor pentru marele eveniment, pe care-l sărbătorim în acest an: o sută de ani de la MAREA UNIRE din 1918.

Seriile de articole despre marii scriitori tribunişti: Ioan Slavici (anul 2015), George Coşbuc (anul 2016) şi cel dedicat „Memorandului” şi memorandiştilor tribunişti (2017), a familiarizat cititorii cu personalităţile sec. al XIX-lea, cu problemele timpului, dar şi cu nevoile economice, social-politice şi culturale ale românilor. Astăzi, nimeni nu mai poate contesta rolul cotidianului sibian „Tribuna” şi al tribuniştilor în lungul proces de deşteptare naţională, fondarea publicaţiei de către scriitorul Ioan Slavici (la Sibiu, în 1884) contribuind salutar la efortul intelectualităţii române - din Transilvania şi Ungaria - de a unifica cultural şi apoi politic, ţinuturile locuite de români.

Înaintea unor întrebări de tipul „Cine, cum şi de ce s-a făcut MAREA UNIRE”, fiecare cititor ar trebui să-şi pună o întrebarea: „a fost poporul român dezbinat, până în 1918?”, şi-n ce măsură toate populaţiile, trăitoare pe aceste meleaguri, şi-au dorit această unire? Astăzi, la un secol de la actul istoric de la Alba Iulia, avem o perspectivă istorică asupra evenimentelor şi ne întrebăm dacă înţelegem cu adevărat ce s-a întâmplat în acele vremuri, de ce şi pentru ce s-au sacrificat generaţii întregi de înaintaşi? Într-unul din multele sale eseuri, Mircea Eliade scria: «A cunoaşte – nu înseamnă a înţelege. Aceasta e bine să nu se uite când se pipăie piatra din capul unghiului (...) Chiar cunoscând nu înţelegem. Nu e un faliment, ci o punere la punct. (eseul: „Itinerariu spiritual. Misticismul IX”).