dc.description.abstract |
Cele patru capitole ale lucrării definesc fiecare un aspect esențial din punctul de vedere al cercetării științifice. Practic, linia directoare a cărții este reprezentată de necesitatea impunerii legăturii indisolubile între baza programatică pașoptistă, ca deziderat și domnia lui Alexandru Ioan Cuza ca finalitate.
Revoluția a fost motorul principal de progres în epoca modernă. Dependența față de Poartă, limitarea autonomiei interne au făcut imposibilă ideea de reformă.
Nici după revoluția de la 1821, reformele nu au avut un câmp deschis, din cauza existenței suzeranității otomane și protectoratului țarist, instautat după 1829.
De aceea, momentul 1848 a fost văzut ca o nouă încercare de a avansa în modernizarea României. Totuși, la circa 10 ani după sfârșitul revoluției, pleiada de tineri entuziaști a continuat să lupte diplomatic pentru a realiza unirea, materrializată în 1859.
A urmat apoi implementarea acestui redutabil set de reforme, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, chiar cu riscul unei domnii autoritare.
După detronarea sa și venirea principelui străin, timp de 11 ani, în România s-a consolidat baza instituțională a țării, iar reformele au fost păstrate, chiar încercându-se optimizarea implementării lor.
Cartea este în acelașți timp o antologie de texte comentate, dar și o lucrare de analiză istorică a unor deziderate concretizate ulterior, prin rolul generației pașoptiste, ajunse la desăvârșire prin intrarea sa în prim-planul vieții politice.
Lucrarea beneficiază de o importantă bază documentară, concretizată în grupajul de Anexe. Documentele fundamentale prezentate în Anexe au fost alese în funcție de importanța lor deosebită. Lucrarea se încadrează în categoria antologiilor de texte comentate, putând fi utlizată, atât pentru cercetători, cât și pentru folosirea acesteia în cadrul programului instructiv educativ. (Autorul) |
ro |