dc.description.abstract |
CELESTA este un Bildungsroman modern, cu deschideri metafizice, în care Teodoru (poet de succes, bun cunoscător al Bibliei, el însuși în căutarea unui echilibru interior, deci având nevoie de „sprijin”) îşi va asuma rolul de Pygmalion, în raport cu Arina (a cărei realizare profesională nu poate contrabalansa neîmplinirea afectivă).
Implicaţiile multiple (sentimentale, profesionale, sociale) ale unei temeinice relaţii de cuplu sunt abordate direct, fără menajamente, şi disecate, mai ales interogativ, în aşa fel, încât nesiguranţa să fie înlăturată. Personaje episodice, „intarsii” ale unor gesturi mărunte, dar şi conjuncturi şi situaţii decisive contribuie la stabilizarea şi stabilitatea cuplului Teodoru - Arina.
Nu pot eluda, din apreciere, importanţa covârşitor-unificatoare a acceptării principiilor biblice, a căror semnificaţie face parte din strategia pygmalionică asumată de Teodoru.
Pe un fundal (auto)biografic, dramatic, delicat şi complex - care trebuie să rămână (şi rămâne) un pretext - romanul CELESTA ne propune participarea la căutarea identităţii de sine a naratoarei, un periplu generat şi susţinut de interogaţii profunde, marcat de momente, decizii şi introspecţii, ce amplifică dilemele şi tensiunile iniţiale, refac mereu un conflict interior şi „amână” benefic finalul, în care se instalează mult-aşteptata seninătate. Între Arina (protagonista) şi Teodoru (bărbatul polivalent, puternic, bun cunoscător al tainelor feminine, al artei, al religiei, al raporturilor interumane) se stabileşte o relaţie de dragoste, „umbrită” permanent de intensitatea iubirii poetului pentru EA, soţia lui defunctă.
Desprinderea Arinei de această „umbră” se produce lent şi dificil, în ciuda asigurărilor lui Teodoru că ea, Arina, trebuie să se considere, de acum, singura lui iubire. Marele merit al naraţiunii (marcată covârşitor de confruntarea dialogală) stă în ştiinţa Mirelei-Ioana Borchin-Dorcescu de a nu accepta intruziunea facilului, de a accesa aspecte fundamentale ale unei relaţii de cuplu şi de a-i da dialogului importanţa primordială în comunicarea dintre protagonişti. E romanul unui fulger ce loveşte iremediabil destinele eroilor, un fulger care, în viziunea lor, se confundă cu Providenţa.
Livius Petru Bercea |
ro |