Abstract:
TELEGRAFUL ROMÂN se tipăreşte neîntrerupt din 3 ianuarie 1853, la Sibiu, fiind ctitorie de suflet a marelui mitropolit Andrei Şaguna, cel începator întru toate, gazeta având cea mai lungă biografie şi existenţă din istoria presei româneşti şi chiar din aceasta parte a Europei. A fost gândită ca o gazetă politică, industrială, comercială şi literară, care să ajungă la inimile şi minţile românilor din Ardeal şi de dincolo de fruntariile lui, „aducând un licăr de speranţă şi de bucurie, un sentiment de nobleţe şi de dragoste faţă de valorile perene ale culturii române şi ale spiritualităţii ortodoxe”. Secretul dăinuirii sale neîntrerupte, stă în faptul ca a avut asigurată tiparirea în Tipografia Diecesana, înfiinţată tot de Şaguna, la 1850, instituţie care dăinuieşte şi ea până în ziua de astăzi; în al doilea rând, a rămas aşa cum l-a gândit Şaguna şi, nu în ultimul rând, a reuşit, în pofida vicisitudinilor vremilor, să fie o tribună a apărării drepturilor naţionale, sociale, şi religioase ale românilor transilvăneni.
Description:
Anul XX al apariţiei TELEGRAFULUI ROMÂN, 1872, se tipăreşte la Sibiu, în 104 numere, extins pe 410 pagini, în perioada 1/13 ianuarie 1872 - 30 decembrie 1872 (11 ianuarie 1873), bisaptamanal, avandu-l ca redactor pe Nicolae Cristea. Cercetând conţinutul ziarului, putem constata că acesta are o construcţie clasică, publicând articole de fond, comentarii, ştiri etc. Titlurile articolelor sunt diverse, redăm, selectiv, materiale despre:Anul nou! // Anunciu. // Apelu câtra românii din Transilvani’a. // Avisu. // Bucovin’a. // Burs’a de Vien’a. // Câteva cuvinte la unele motive de ale passivitâtiei. // Ce-va despre necessitatea instructiunei. // Concursu. // Conderintia. // Descoperiri in caus’a resbelul din 1870 si 1871. // Despre limb’a de propunere la universitatea infiintianda in Clusiu. // Diet’a Ungariei. // Discursulu deputatului Sigismundu V. Popu. // Edictu. // Epistole dela tiéra. //
Evenimente politice. // Foisioara: Enchiridionu. adeca „Carte manuale de canone”; Datenile la inmormentarea mortiloru din vechime pâna in tempurile nostre.; O conferintia internatiunala din Vien’a in contr’a pestei-bovine.; Discursulu pronunciatu de D. Esarcu.; Drepturile in scol’a poporale.; Laudele sântului Apostolu Andreiu si 30 Novembre 1872.; // Fondulu regescu. // Franci’a. // Insciintiare. // Interpelatiune. // Memorandulu partidei natiunale croate. // Motivele si resultatele passivitatiei. // Muntii apuseni. // O profetia. // Ordinea pentru conferirea stipendieloru din „Fundatiunea lui Gojdu”. // Politic’a cabineteloru din Vien’a si Berlinu. // Publicare de licitatiune. // Reclama. // Rescriptulu. // Romani’a. // Sasii s’au ómeni. // Sinodulu archidiecesanu. // Statistic’a scoleloru in tiérile neo-latine. // Varietâti. // Veneratulul Consistoriu archidiecesanu bisericescu! // Votulu separatu. // etc. //