Abstract:
„Conținutul scrisorilor pe care le-am prezentat reflectă principalele trăsături ale caracterului lui Vasile Mangra. Modelată pe fundamentul ale cărui baze au fost puse încă din primii ani de viață, personalitatea lui excelează prin dinamism, abilitate, capacitate de a face față schimbărilor. În același timp însă, orgoliul, imprevizibilitatea și contradictoriul au fost lucrurile care au întregit tabloul psiho-comportamental. A fost o personalitate complexă, dornică să acceadă în structurile superioare ale societății, vanitoasă, dar cu un simț al răspunderii dezvoltat. În acest fel îl caracterizau contemporanii săi și, asemenea lor, îl caracterizăm și noi. La sfârșitul acestui periplu prin universul epistolar al lui Mangra rămânem convinși că au rămas încă destule laturi din semiobscurul personalității sale pe care nu le-am surprins. A încerca să-l redăm pe Mangra în complexitatea sa este o operațiune dificilă, de vreme ce singurii martori care pot vorbi despre el sunt scrisorile.” (din Nota asupra ediției).
Description:
Vasile Mangra. Corespondență. A - H. Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, Volumul 1, 2007, 498 p.