Niculescu, I. Ștefan
Abstract:
„Lucrarea este alcătuită din materiale inedite sau puțin cunoscute, de fapt, cvasi inedite, majoritatea provenind din arhiva familiei Bagdasar, adunate cu multă grijă de Florica Bagdasar și apoi donate, după moartea sa, de către Ana Păunescu (sora Floricăi Bagdasar), Arhivelor Centrale ale Statului pentru un Fond Bagdasar.
Corespondența, în mare parte inedită, cuprinde scrisori trimise și memorii de D. Bagdasar, transcrise după texte originale sau ciornele sale, și scrisori primite, publicate în ordinea cronologică a emiterii, restabilind astfel peste tot unde este posibil dialogul dintre ambii corespondenți.
Jurnalul, cuprinzând însemnările zilnice ale lui D. Bagdasar între 3 sept. 1931 - 12 oct. 1935, adică perioada cea mai importantă a începuturilor activității neurochirurgicale la București, se publică prescurtat.
Portretele, discursurile și declarațiile lui D. Bagdasar, prezentate în ordine cronologică, sunt inedite, cu excepția articolului despre Harvey Cushing, publicat în revista Însemnări ieșene, a declarațiilor despre vizita în Moldova, publicate în volumul al IV-lea al culegerii de documente 23 August 1944, Editura științifică și enciclopedică, București, 1985 și a discursurilor din România liberă (1945) și Revista sanitară militară (1945).
Volumul se încheie cu evocări despre Dumitru Bagdasar, care, dat fiind caracterul lor variat, se grupează în altă ordine decât cea strict cronologică a emiterii lor.”
Description:
Ștefan I. Niculescu. Dumitru Bagdasar. Muncă și caracter. Scrisori-jurnal-portrete-discursuri-evocări. București, Editura Eminescu, 1987, 412 p.