Abstract:
Volumul de față cuprinde 61 de scrisori emise de Al. Rosetti către G. Călinescu în perioada 1932-1964. Majoritatea sunt scrise de mână, pe hârtie viladon, prima filă având imprimată în stânga o vignetă de culoare albastră, reprezentând emblema familiei Rosetti: un mănunchi de trei trandafiri, stilizate după sigiliile boierilor Rosetti, atestați documentar din anii domniei lui Laiotă Basarab - 1476. Scrisorile au fost expediate în plicuri din aceeași hârtie vidalon, unele prin poștă, altele prin comisionar. Cele trimise prin comisionar au pe plic indicația „În mână”, aceasta datorită conținutului politic indezirabil în perioada 1940-1944.
Cuprins: Prefață * Nota editorului * 1. Am citit * 2. Citesc * 3. Rogu-te * 4. Se poate * 5. Îți trimit * 6. Mă întristează * 7. În scrisoarea * 8. Am primit * 9. Mi se atrage atenția * 10. Gândul * 11. Ba * 12. Ne vedem * 13. Iată * 14. Primit * 15. Firește * 16. Kogălniceanu * 17. Ura! * 18. Scrisoarea * 19. Avem * 20. Sunt * 21. Răspuns * 22. Cartea * 23. Scrisorile * 24. Fotografia * 25. „Ca ca” * 26. Răspund * 27. Am vorbit * 28. Uitasem * 29. Chestiunea * 30. D-na Zarifopol * 31. Venim * 32. Quid? * 33. Amicul * 34. Mă alarmează * 35. Am primit * 36. Sunt aci * 37. Am volumul * 38. Nu am răspuns * 39. Vizită * 40. L-am văzut * 41. Am fost * 42. Pentru * 43. Iată * 44. Afectuoase * 45. Scrisoarea * 46. Avem onoarea * 47. Luăm * 48. Neprețuit * 49. Ar fi bine * 50. „Pour vivre...” * 51. Nicolau * 52. Nu răspunzi * 53. Sunt încheiet * 54. Auguri! * 55. Salutări * 56. Nu am avut noroc * 57. Îți trimit * 58. Îți mulțumesc * 59. Afectuoase * 60. Minune! * 61. Gânduri * Indice de nume
Description:
Liviu Călin. Corespondența lui Al. Rosetti cu G. Călinescu. București, Editura Eminescu, 1984, 160 p.