Abstract:
Cuprins: Introducere * Introduction * Notă asupra ediției * Lista documentelor * List of documents * Documente * Ilustrații * Indice (p.685-693)
În principiu s-a preconizat realizarea a patru volume: vol. 1 va înmănunchea documentele de bază care oglindesc politica internă și externă a lui Mihai Viteazul expusă de el sau analizată și consemnată de contemporanii lui; volumele 2 și 3 vor cuprinde fragmente din lucrările apărute în diverse țări, din timpul lui Mihai și până la Marea Unire din 1918, care conțin referiri la acesta; vol.4 va fi alcătuit din lucrările literare, care au ca erou pe Mihai, din articole și informații din presă despre acesta. Pentru realizarea acestora s-au întreprins cercetări în arhive și biblioteci din țară și străinătate, investigând surse și locuri unde se găsesc informații și aducându-se microfilme și xerografii. Alcătuitorii volumelor consideră că documentele și lucrările ce se vor publica vor reliefa mai bine personalitatea lui Mihai Viteazul, concepția sa politică, calitățile sale de militar, trăsăturile de caracter ca și rolul și contribuția sa la rezolvarea marii probleme ce frământa Europa : apărarea împotriva pericolului ce-l reprezenta Imperiul Otoman; tot astfel apreciază că ele îl vor înfățișa ca o expresie a necesității timpului său — un simbol al luptei poporului român pentru independență și imitate —, ca o mare personalitate politică și militară recunoscută de contemporani și de urmași.
Description:
Ediție de documente întocmită de: Ion Ardelean * Vasile Arimia * Gheorghe Bondoc * Eugenia Ciocan * Tahsin Gemil * Elena Moisuc * Cornelia Moraru * Mircea Mușat * Emilia Poștăriță * Maria Soveja * Vasile Șimandan * Constantin Vlad * Mircea Voiculescu. Mihai Viteazul în conștiința europeană. 1.Documente externe. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1982, 693 p. Apare sub îngrijirea a două instituții: Direcția Generală a Arhivelor Statului și Biblioteca Centrală de Stat