Theodor Glatz s-a născut la Viena, iar în intervalul 1837–1840 a studiat la Academa de Artă din localitate, avându-l ca profesor pe J. Mössmer. În 1843 se stabileşte la Sibiu, unde ocupă postul de profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea Sibiul a găzduit un cerc de artişti – autohtoni şi străini – format din Theodor Glatz (1818–1871), Albert Gustav Schivert (1826–1888), Theodor Benedikt Sockl (1815–1861), Heinrich Trenk (1818–1892), Johann Böbel (1824–1887), Clara Soterius von Sachsenheim (1822–1861), Heinrich Zutter (?), fraţii Wilhelm (1807–1872) şi Carl Berg (1808–1867). Arta lor a fost inspirată, în genere, din Romantism şi Biedermaier, dar realizările erau relativ modeste. Cei mai mulţi dintre ei au fost interesaţi şi de daguerotipie şi fotografie, practicându-le concomitent cu pictura sau devenind doar fotografi, cum a fost cazul lui Theodor Benedikt Sockl (1815–1861) şi a soţiei acestuia, Clara Soterius von Sachsenheim (1822–1861). În 1854 Theodor Glatz deschide în Piaţa Mică primul atelier fotografic permanent din Sibiu, atelier în care este ajutat la început de pictorul Anton Fiala , apoi, până în 1859, de pictorul Janos Agotha (1808–1880). În 1860 începe colaborarea cu fostul său elev de la Gimnaziul evanghelic, Carl Koller (1838, Sibiu – 26 noiembrie 1889, Budapesta), iar în anul următor devine membru al Societăţii fotografice din Viena (Photographische Gesellschaft zu Wien). În 1862, cei doi colaboratori – Glatz şi Koller – au predat „Asociaţiei transilvănene” (Verein für Siebenbürgische Landeskunde) două albume, unul cu fotografie etnografică, iar celălalt cu imagini ale unor personalităţi transilvănene. În 1867, Theodor Glatz a obţinut la Expoziţia universlă de la Paris o „menţiune onorabilă”, urmată, în 1868, de medalia de argint la Hamburg şi, în 1869, de cea de aur la Groningen. În 1870 atelierul Glatz va avea un nou sediu, anume în Piaţa Mare nr. 184 (numărul fiind schimbat mai târziu în 5). După moartea sa, survenită în 1871, atelierul este condus, până în 1873, de Carl Koller, iar apoi, până în 1897, de Camilla Asboth (1838–1908), nepoata profesorului. La început, atelierul purta denumirea „Atelier ‘Camilla’ Th. Glatz’s Erben”/Atelier Camilla, moştenitoarea lui Th. Glatz, noua proprietăreasă păstrând pe cartoanele fotografiilor şi medaliile pe care unchiul ei le obţinuse. În 1897 atelierul primei femei din Transilvania cu atelier propriu a fost achiziţionat de Emil Fischer care i-a dus faima mai departe.