Abstract:
În ziua de 2 decembrie 1901, a apărut la Bucureşti revista literară săptămânală “Sămănătorul”, fiind editată fără întrerupere până la 27 iunie 1910. Iniţial, a purtat numele “Semănătorul” (între numerele 1/1901 – 27/1902), iar de la numărul 28 (1902) până la finele anului 1909, a purtat titlul de “Sămănătorul”; în 1910 a revenit la prima denumire. Fondatorii revistei, poetul tribunist George Coşbuc şi scriitorul Alexandru Vlahuţă, au reuşit să strângă în jurul ideilor din programul revistei (intitulat sugestiv “Primele vorbe”) un colectiv de scriitori, cu sprijinul căruia au catalizat apariţia unuia din cele mai remarcabile curente ideologice şi literare ale începutului secolului XX: “sămănătorismul”.
Description:
Un nou început de an, plin de speranţe şi dorinţe, pe care Biserica Ortodoxă Română l-a declarat “Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”, iar O.N.U. l-a proclamat ca “An Internaţional al Sănătăţii Plantelor”.
Şi în acest an, cotidianul “Tribuna” vă oferă mici selecţii de “hrană spirituală”, aşa cum a făcut-o din 2014, an în care a început redescoperirea tribuniştilor şi a scrierilor lor. La opt decenii de la stingerea violentă din viaţă a marelui istoric Nicolae Iorga (1871-1940), “Tribuna” dedică o serie întreagă de articole, atât comemorării acestuia cât şi a sămănătoriştilor, mulţi dintre ei fiind tribunişti, luptători pentru marele ideal al tuturor românilor: MAREA UNIRE. Metaforic, “Parabola sămănătorului” - miniatură a artistului săliştean Picu Pătruţ (1818-1872) - ar putea fi o imagine expresivă pentru cuvântul părinţilor semănat în inimile copiilor. Considerând cititorii ca fiind “pământul” cel bun, fiecare cuvânt al articolelor noastre are un tâlc, sădit cu speranţa că “Măria sa cititorul” îl va descifra, şi-l va transmite mai departe.