Abstract:
Poezia „Efigie” a lui Radu Stanca, face parte din volumul „Versuri”, aparut la Editura Dacia, Cluj-Napoca in anul 1980. Aceasta editie este ingrijita, cu prefata, note şi comentarii, de Monica Lazar.
Description:
Dramaturg, eseist, autor de aforisme si regizor de prestigiu - dar mai ales poet, poezia fiind pentru Radu Stanca nu numai conditia sa spirituala de existenta, ci si focarul care-i structureaza întreaga creatie literara. Anunţate încă de timpuriu, tristeţea si melancolia se concentrează în apariţia stăruitoare a acestui motiv al morţii. Presimţirile funeste care au cutreierat marile singurătăţi ale poetului se transfigurează, însă, mereu sub regimul fervorii estetice care animă intreaga sa operă, rămanand, totuşi, sesizante prin esenţa lor tragic. In concepţia sa poezia este un nobil act de cultură, care respinge improvizatia şi diletantismul, pentru a crea, în cadrele unei tradiţii literare de prestigiu, reinvigorate, o operă modernă, substantială si durabilă. Radu Stanca a fost autorul şi regizorul suprem al unui pluriform spectacol interior - peste feeria visului şi izbucnirile indiscrete ale unei sensibilităti torturate, destinul coborand prematur faldurile catifelate ale cortinei.