DSpaceDSpace
 

Digital Library of the LBUS >
_Istoria bucatariei fine sibiene >
Publicatiile proiectului despre bucataria fina >

Please use this identifier to cite or link to this item: http://digital-library.ulbsibiu.ro/123456789/2242

Title: Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere pâna în zilele noastre. Repere sibiene
Authors: Ittu, Gudrun-Liane
Ittu, Constantin
Bondrea, Ioan (editor)
Keywords: Sibiu
bucătărie
rețete
carte de bucate
hrană
gastronomie
Issue Date: 2019
Publisher: Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
Abstract: În gastronomia elitelor europene au existat interinfluenţe şi preluări importante, datorate relaţiilor matrimoniale, cruciadelor, războaielor, pelerinajelor etc. Comerţul a jucat de asemenea un rol însemnat, întrucât pe drumurile comerciale au fost transportate, alături de alte mărfuri, alimente și reţete. La baza cărţilor de bucate tipărite au stat, de obicei, manuscrise mai vechi. Cărţile de bucate constituie o importantă sursă pentru cercetătorii istoriei culturale, sociale şi economice, permiţând decodarea discursului gastronomic al elitelor europene, întrucât conţin preparate considerate prestigioase şi adecvate unui statut social ridicat. În gastronomie, ca și în modă, au fost dezvoltate produse de prestigiu, folosite în scop reprezentativ. În timp, clasele plasate mai jos în ierarhia socială – orășenii, precum și păturile înstărite de la sate – au fost contaminate de idealuri similare, adoptând elemente din comportamentul gastronomic al nobilimii. În ceea ce priveşte cărţile vechi de bucate, se poate afirma că, în general, acestea propagă o bucătărie internaţională cu varietăţi regionale. În Transilvania, cel mai târziu în timpul Principatului – cu alte cuvinte, începând din secolul al XVI-lea –, s-a dezvoltat bucătăria fină, având la bază bucătăria internaţională europeană şi elemente ale bucătăriilor etnice autohtone. În secolul al XVIII-lea, Sibiul este nu numai capitala Transilvaniei, ci urbea care adăposteşte cea mai mare garnizoană din Imperiul Habsburgic, după Wiener Neustadt. În oraş nu există o Curte princiară, dar burgul este reşedinţa guvernatorului şi a guberniului. Odată cu administraţia habsburgică, aici s-au stabilit mulţi militari superiori din diverse provincii ale Imperiului, provenind din familii ilustre şi numeroşi funcţionari, de asemenea descendenți din elite, dând oraşului un aspect cosmopolit. Aceștia vin cu bucătarii lor şi cu cărţile de bucate vieneze, iar bucătăria fină este preluate la scară largă. Astfel, bucătăria sibiană devine una de sinteză, în care coexistă reţetele vechi, locale, cu cele rafinate, sofisticate preluate din centrul şi vestul Europei. Dacă până la Primul Război Mondial, reperul era Viena şi profilul gastronomic al acesteia, în perioada interbelică, influenţa Bucureştiului, cu a sa bucătărie de inspiraţie franceză şi balcanico-orientală, devine din ce în ce mai puternică, fapt datorat şi bogăţiei de cărţi de bucate, care au circulat pe întreg teritoriul ţării. După instaurarea comunismului, numeroase reţete ale bucătăriei fine au fost considerate burgheze şi decadente, renunţându-se la unele, iar altele au fost rebotezate şi simplificate. Puţine au fost localurile care au reuşit să păstreze într-o oarecare măsură standardele înalte de altădată. Din cauza crizei alimentare din ultimul deceniu al perioadei comuniste, s-a trecut la prepararea de mâncăruri şi deserturi inspirate din bucătăria de război, folosind ingrediente puţine şi erzaţuri pentru cele dispărute. După 1989, situaţia s-a schimbat radical, inclusiv sub aspect culinar, făcând posibilă revenirea la rafinament şi diversitate gastronomică. (Autorii)
Description: Mâncarea reprezintă o parte importantă a oricărei culturi, iar reţetele tradiţionale sunt elemente preţioase ale patrimoniului cultural imaterial. Bucătăria din regiunea Transilvaniei, în general, şi cea din zona Sibiului, în special, subliniază, o dată în plus, valoarea dată de multiculturalism în acest spațiu-model pentru societatea modernă. Într-un oraş multietnic cum este Sibiul, gastronomia este o axă a educaţiei, căci ea face parte din acel domeniu de care nimeni nu se simte străin. Combinând cunoștințele practice, istoria și teoria, cartea de faţă ne antrenează în aventura extraordinară a bucătăriei sibiene, a cărei faimă ajunge să depăşească tot mai mult graniţele ţării, acum în anul premergător Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 la care Universitatea „Lucian Blaga” este parteneră._______________________Istoria Sibiului trezește sentimentul de mândrie a localnicilor și admirația celor care doresc să cunoască orașul. Cei peste 800 de ani de istorie vorbesc despre curaj și eroism, despre o fortăreață care și-a înfruntat atacatorii și a rezistat. În egală măsură aceste secole arată dezvoltarea economică și culturală surprinzătoare a unui oraș care și-a găsit calea în prezentul recent punând cultura în prim plan, ca sumă a tradițiilor trecutului și ca generator de dezvoltare pentru viitor. Cultura gastronomică este o parte din istoria Sibiului, dar puțini cunosc această latură, chiar dacă apreciază bucătăria tradițională sibiană de astăzi. Cartea de față are rolul de a aduce la lumină gastronomia locală pe parcursul istoriei, un demers bine venit mai ales în contextul Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Unul dintre scopurile principale ale acestui Program este tocmai de a evidenția specificul local al bucătăriei sibiene, înglobând ani de istorie și influența etniilor și culturilor care au dat Sibiului acel caracter unic.
URI: http://digital-library.ulbsibiu.ro/123456789/2242
ISBN: ISBN PRINT 978-606-12-1578-2
ISBN ONLINE 978-606-12-1638-3
Appears in Collections:Publicatiile proiectului despre bucataria fina

Files in This Item:

File Description SizeFormat
Bucataria fina_coperta.pdfIttu, Gudrun-Liane; Ittu, Constantin; Bondrea, Ioan. Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere pâna în zilele noastre. Repere sibiene (coperta cărții)13.9 MBAdobe PDFView/Open
Bucataria fina.pdfIttu, Gudrun-Liane; Ittu, Constantin; Bondrea, Ioan. Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere pâna în zilele noastre. Repere sibiene. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2018, 138 p. ISBN 978-606-12-1638-359.07 MBAdobe PDFView/Open

Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2010  Duraspace - Feedback